Telefarmacia: farmacistul la distanță sau farmacia fără farmacist?

Dovezile care susțin telefarmacia descriu un farmacist care face mai mult. La noi se discută despre unul care lipsește.

Farm. Leonard Man, pentru redacția Centauri

Argumentul folosit cel mai des în favoarea telefarmaciei e simplu și greu de contestat la prima vedere: există zone, mai ales rurale, unde farmaciile nu reușesc să găsească sau să păstreze personal calificat. Dacă farmacistul nu poate fi fizic prezent, spun susținătorii soluției, măcar să fie disponibil de la distanță — printr-un apel video, o convorbire telefonică, o platformă online.

Problema nu e ideea în sine. E felul în care riscă să fie implementată.

Unde stă, de fapt, teama breslei

Reacția fermă a multor farmaciști la propunerile de telefarmacie n-a fost, în esență, respingerea tehnologiei. A fost teama — întemeiată — că „telefarmacie” va ajunge, în practică, un eufemism pentru „farmacie fără farmacist”: un punct de eliberare a medicamentelor, deservit de personal necalificat, cu un farmacist contactabil telefonic „dacă apare ceva”. Diferența dintre asta și un serviciu farmaceutic responsabil e uriașă.

Ani la rând, profesia a fost împinsă spre logica pur comercială — targete de vânzări, promoții, presiune economică asupra farmaciștilor angajați. Într-un asemenea context, propunerea de a rezolva lipsa de personal calificat prin eliminarea prezenței lui fizice nu sună ca modernizare. Sună ca ultimul pas într-o direcție care a slăbit, constant, autonomia profesională a farmacistului.

Merită spus limpede: teama nu e ipotetică. Raportul Federației Internaționale Farmaceutice privind tendințele globale în farmacie (2024) consemnează intervenția unui participant la panelul de experți, care descrie exact traiectoria de care ne temem:

„În trecut, fiecare comunitate avea o farmacie de bază pe care rezidenții se bazau. Însă, în ultimul deceniu, lanțurile mari au achiziționat multe dintre aceste farmacii locale, ducând la închideri și la o trecere către serviciile de comandă prin poștă. Ca rezultat, farmacistul local de încredere pe care comunitatea se baza nu mai este disponibil.”

— FIP, Global pharmacy trends and implications for self-care, 2024, p. 9. Traducerea noastră.

Nu e o descriere a României. E o descriere a ceea ce s-a întâmplat deja în alte piețe. Iar noi ne aflăm exact la momentul în care se decide dacă mergem sau nu pe același drum.

Cifrele pe care merită să le avem în față

Discuția câștigă dacă pornim de la date, nu de la impresii.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, rețeaua farmaceutică a României a continuat să se extindă în ultimii ani, depășind 10.000 de farmacii, drogherii și puncte farmaceutice. Creșterea a fost susținută de mediul rural — în 2024, de pildă, numărul unităților din mediul rural a urcat la 3.925, în timp ce în mediul urban s-a înregistrat o ușoară scădere. În aceeași perioadă, numărul farmaciștilor a scăzut pentru al treilea an consecutiv, ajungând la circa 20.800. În trei ani, profesia a pierdut aproape 1.900 de farmaciști — în jur de 8%.

Deci: rețeaua se extinde, corpul profesional se subțiază. Aceasta e tensiunea reală, iar telefarmacia e propusă drept supapă.

Merită însă observat ce spun cifrele și ce nu spun. Nu avem un deficit general de unități farmaceutice — avem o problemă serioasă de distribuție teritorială și, în paralel, o problemă de retenție a farmaciștilor în profesie. Sunt două lucruri diferite, cu soluții diferite.

Iar pentru prima dintre ele, discuția a existat deja — și a rămas neterminată. În ianuarie 2024, Ministerul Sănătății a pus în consultare publică un proiect de ordonanță pentru modificarea Legii nr. 95/2006, care propunea autorizarea farmaciilor pe criterii geografice și demografice: o distanță minimă între unități — 250 de metri în mediul urban, 500 în mediul rural — și un raport de o farmacie la un număr dat de locuitori, diferențiat pe tipuri de localități. Proiectul conținea și o prevedere gândită special pentru zonele descoperite: în mediul rural, acolo unde nu există nicio unitate farmaceutică pe o rază de cinci kilometri, s-ar fi putut înființa o farmacie comunitară fără respectarea criteriului demografic.

Proiectul nu a fost adoptat. A rămas în stadiul de dezbatere.

Or exact acesta e tipul de pârghie prin care se corectează supraaglomerarea din unele localități și absența totală din altele. Poate fi reluat, recalibrat, dublat de stimulente pentru zonele neacoperite. Merită continuată discuția despre criterii demografice și geografice — pentru că harta farmaciilor se reglează cu instrumente de amplasare, nu cu o lege despre absența farmacistului.

Pentru a doua problemă — retenția — telefarmacia nu propune nimic. Salariile, condițiile de muncă și transformarea farmacistului în operator de vânzări sunt probleme reale pe care o reglementare care permite unui singur farmacist să acopere simultan mai multe unități nu le atinge. Doar face deficitul suportabil pentru angajator.

Ce spune, de fapt, dovada

Aici e locul unde dezbaterea publică s-a purtat aproape exclusiv pe intuiții. Există însă dovezi, iar ele au fost sintetizate recent.

În iunie 2026, Colaborarea Cochrane — standardul internațional pentru evaluarea dovezilor medicale — a publicat o revizuire sistematică a eficacității clinice a serviciilor de telefarmacie la pacienți cu boli cronice în îngrijire ambulatorie. Au fost incluse 21 de studii randomizate controlate, cu 5.440 de pacienți, din contexte și țări diferite.

Rezultatele, cu nivelurile de certitudine declarate de autori:

• telefarmacia poate îmbunătăți aderența la tratament (certitudine scăzută);
• poate reduce tensiunea arterială sistolică și diastolică (certitudine scăzută);
• probabil nu schimbă controlul glicemic, măsurat prin HbA1c (certitudine moderată);
• efectul asupra satisfacției pacientului rămâne foarte incert;
• efectul asupra problemelor legate de medicație a variat, în funcție de scopul intervenției.

Și un rezultat care ar trebui să se afle în centrul oricărei discuții despre siguranță: niciunul dintre cele 21 de studii nu a raportat date despre decese sau efecte nedorite. Autorii notează explicit că, în consecință, potențialele efecte adverse rămân necunoscute.

Asta nu înseamnă că telefarmacia e periculoasă. Înseamnă că nimeni nu a măsurat. Când o soluție e propusă ca răspuns la o problemă de siguranță a actului farmaceutic, absența datelor de siguranță nu e un detaliu metodologic. E fix întrebarea.

Există însă un al doilea aspect, mai important decât cifrele. Toate cele 21 de studii au comparat telefarmacia condusă de un farmacist cu îngrijirea obișnuită față în față. Adică au testat ce se întâmplă când farmacistul face ceva în plus — un apel de urmărire, o consultație la distanță, o monitorizare a aderenței. Niciun studiu nu a testat ce se întâmplă când farmacistul dispare din farmacie.

Cea mai bună dovadă disponibilă în favoarea telefarmaciei nu susține, așadar, modelul discutat la noi. Susține un model complet diferit: farmacistul care face mai mult, nu farmacistul care e înlocuit de un ecran.

O observație de metodă, pentru cine vrea să meargă mai departe: literatura despre telefarmacie provine covârșitor din mediul spitalicesc și din ambulatoriul de specialitate — oncologie, boli cronice, HIV — unde farmacistul are deja dosarul complet al pacientului în față. Extrapolarea la farmacia comunitară de cartier sau de sat, unde pacientul intră fără programare și adesea fără istoric accesibil, nu e susținută direct de aceste studii. E o distincție pe care aproape nimeni nu o face, deși schimbă complet concluzia.

„Folosită ca substitut al prezenței farmacistului, telefarmacia nu a fost studiată deloc — și tocmai despre asta se discută la noi.”

Ce știm și ce nu știm despre telefarmacie

Știm	Nu știm
Poate îmbunătăți aderența la tratament și tensiunea arterială	Ce se întâmplă când farmacistul lipsește fizic din unitate
Poate extinde accesul pacienților la consiliere farmaceutică	Care e limita sigură a numărului de unități supravegheate simultan
Poate susține pacienții cronici aflați în urmărire	Care e impactul asupra actului farmaceutic comunitar, fără programare și fără dosar
Poate conecta profesioniști între ei, peste distanțe	Cum se împarte răspunderea între farmacist, operator și personal auxiliar
Probabil nu schimbă controlul glicemic	Dacă produce efecte adverse — niciun studiu nu le-a raportat

Încotro merge, de fapt, farmacia europeană

Cel mai util reper nu vine dintr-un studiu clinic, ci dintr-o cartografiere. În 2026, International Journal of Clinical Pharmacy a publicat o anchetă realizată în toate cele 27 de state membre UE plus șase țări vecine — 33 în total, România inclusă — care a măsurat, cu același instrument validat ca în 2020, ce servicii farmaceutice se furnizează efectiv și care dintre ele sunt rambursate public.

Concluzia: 77% dintre serviciile cartografiate erau disponibile în mai multe țări în 2025 decât în 2020. Creșterile notabile:

• vaccinarea în farmacie — de la 10 la 19 țări;
• reconcilierea medicamentoasă — de la 7 la 15 țări;
• intervenția la prima eliberare a unui medicament — de la 11 la 16 țări.

Iar rambursarea publică a crescut pentru aproape jumătate dintre serviciile analizate.

Uitați-vă la listă. Vaccinare. Reconciliere medicamentoasă. Consiliere la inițierea terapiei. Fiecare dintre aceste servicii presupune mai mult farmacist, nu mai puțin — mai multă competență clinică, mai multă răspundere, mai mult timp petrecut cu pacientul. Și, esențial, fiecare a fost însoțită de un mecanism de plată.

Autorii sunt expliciți: extinderea sustenabilă a serviciilor farmaceutice depinde de „cadre de reglementare favorabile și remunerare publică”, iar barierele identificate sunt remunerarea, capacitatea forței de muncă și integrarea interprofesională.

România apare în acest tabel, alături de țările care au făcut acest drum. Întrebarea se pune de la sine: de ce, dintre toate direcțiile pe care le urmează farmacia europeană, singura care se discută serios la noi este cea care reduce prezența profesionistului?

Digitalizarea farmaciei nu trebuie să însemne dispariția farmacistului.

Există și o dovadă mai veche, rar contestată, despre ce se întâmplă când mergem în direcția opusă. O analiză publicată în Health Policy, pe nouă țări europene, a arătat că în piețele farmaceutice dereglementate se poate observa o deteriorare a calității serviciilor, în timp ce cadrele de reglementare solide susțin extinderea lor. Liberalizarea nu produce automat acces mai bun. Uneori produce doar servicii mai slabe.

Cum arată telefarmacia atunci când e făcută bine

Există un model european care rezolvă exact problema invocată la noi — accesul în mediul rural — fără să coste profesia nimic.

În Spania, între ianuarie și noiembrie 2021, serviciile de farmacie ale patru spitale au fost conectate cu 29 de farmacii comunitare rurale. Pacienții din sate care altfel ar fi trebuit să se deplaseze la spital pentru medicație și-au primit tratamentul și consilierea prin farmacia din localitate, coordonată la distanță cu farmacistul clinician din spital.

Detaliul care contează: telefarmacia a funcționat acolo ca punte între doi farmaciști. Pacientul rural a câștigat acces la competența clinică din spital fără să piardă farmacistul din sat. Aceeași problemă declarată — distanța — rezolvată prin adăugarea unui profesionist, nu prin scoaterea lui.

Tot spaniolii au făcut și pasul următor, mai puțin spectaculos, dar mai important: au construit și validat național un set de indicatori de calitate și activitate pentru serviciile de telefarmacie, grupați pe cinci domenii — aspecte generale, urmărire farmacoterapeutică, dispensare la distanță și livrare informată a medicamentului, formarea pacientului, coordonarea cu echipa medicală. Nu au legiferat „telefarmacia” ca noțiune generică. Au definit ce înseamnă să o faci bine și cum se măsoară.

Asta e diferența dintre reglementare și simplă permisiune.

Lecția americană, citită corect

Statele Unite au experimentul cel mai lung și cel mai neuniform. În 2025, aproximativ 28 de state permiteau o formă de telefarmacie, în timp ce 22 o restricționau sau o interziceau. Diferența dintre modele e exact miza dezbaterii de la noi: California cere farmacistului un număr stabilit de ore de prezență fizică săptămânală în locația de telefarmacie; Dakota de Nord permite supraveghere integral la distanță, farmacistul putând verifica și aproba rețete fără a fi vreodată la fața locului.

Dar cea mai instructivă e Ohio, unde o lege intrată în vigoare în aprilie 2025 a stabilit reguli de licențiere pentru punctele de eliberare la distanță — ca răspuns la închiderile masive de farmacii.

Aici e nuanța pe care o pierde toată lumea. În Statele Unite, telefarmacia a apărut ca reacție la închiderea farmaciilor, într-un sistem cu deșerturi farmaceutice reale și documentate. În România avem și noi zone neacoperite — există localități fără nicio farmacie, iar accesul rural rămâne o problemă serioasă. Dar structura problemei e alta: la noi rețeaua nu s-a retras, ci a continuat să se extindă, inclusiv în rural. Nu vorbim despre farmacii care au dispărut, ci despre zone în care încă nu au ajuns. Ohio e cazul-avertisment tocmai pentru că acolo reglementarea a venit după ce farmaciile se închiseseră deja.

Importăm un remediu conceput pentru o problemă care, în România, are o altă structură — și riscăm ca remediul să producă efecte pe care nu le-am măsurat.

Cele șapte condiții pentru o telefarmacie sigură

Din documentele europene și din experiența statelor care au reglementat serios domeniul se desprind șapte condiții minime, niciuna negociabilă:

• Consultația la distanță rămâne act farmaceutic, susținut în timp real de un farmacist licențiat și identificabil, nu un mesaj scris trimis „dacă e nevoie”. Chiar și asociația europeană a e-farmaciilor — organizația care face lobby pentru extinderea telefarmaciei — scrie explicit că aceste consultații se fac exclusiv de personal farmaceutic calificat, cu documentare integrală: ora, persoana care a consiliat, subiectul și conținutul discuției. Și că telefarmacia completează, nu înlocuiește farmacia fizică. Când până și lobby-ul industriei stabilește acest standard, orice propunere internă care nu-l atinge trebuie explicată.
• Un plafon clar al numărului de unități pe care un farmacist le poate deservi simultan de la distanță. Fără el, orice text de lege devine, în practică, o autorizare a suprapunerii nelimitate.
• Standarde tehnice minime, certificate și auditabile — nu „sistem securizat” ca formulă generică, ci criterii verificabile, cu mecanism de acreditare și control independent. Modelul spaniol de indicatori validați arată că se poate.
• Răspunderea juridică definită înainte de implementare. Farmacistul nu poate rămâne responsabil profesional pentru erori produse în condiții pe care nu le controlează fizic: culegere greșită de către personalul auxiliar, confuzii de produse, defecțiuni ale sistemului. Cine răspunde și în ce proporție trebuie stabilit în textul de lege, nu lăsat pe seama jurisprudenței. Piața asigurărilor se va adapta — polițele de răspundere profesională vor fi ajustate dacă apare acest regim de lucru. Dar prima e regula, apoi polița: un asigurător nu poate acoperi o răspundere pe care legiuitorul nu a definit-o.
• Conformitate GDPR demonstrată, nu presupusă. Documentul de lucru al Comisiei Europene privind aplicabilitatea cadrului juridic la serviciile de telemedicină tratează pe larg exact aceste chestiuni — licențiere, prelucrarea datelor de sănătate, răspundere, rambursare. Sunt pe masă de peste un deceniu. Nu pot fi tratate ca detalii de implementare.
• Formare, înainte de obligație. Aceeași federație internațională care descrie tendința consemnează și că există lacune reale de pregătire tocmai în zona instrumentelor digitale și a telefarmaciei. Profesia nu e formată pentru ceea ce i se propune — iar nimeni nu a bugetat această formare.
• Un mecanism de plată. Toate serviciile farmaceutice care s-au extins în Europa au fost însoțite de remunerare. Un serviciu introdus fără sursă de finanțare nu se implementează; se descarcă pe farmacistul angajat, ca sarcină suplimentară neplătită.

Pe scurt: farmacist licențiat în timp real · plafon pe numărul de unități · standarde tehnice certificate și auditabile · răspundere definită în lege · conformitate GDPR demonstrată · formare finanțată · mecanism de plată.

Întrebarea pe care prea puțini o pun

Cea mai mare parte a discuției despre telefarmacie s-a purtat în termeni economici și logistici — cât costă, cum se implementează tehnic, cine profită. Foarte puțin s-a discutat despre pacient.

Iar când a fost întrebat, pacientul a răspuns. Un studiu italian publicat în 2025, pe 417 respondenți, a analizat percepția asupra digitalizării îngrijirii de proximitate. Atitudinea generală față de mutarea îngrijirii mai aproape de casă a fost pozitivă. Dar 47% dintre pacienții cu o boală diagnosticată — față de 33% dintre respondenții sănătoși — au semnalat teama unui impact negativ asupra relației cu profesionistul care îi îngrijește. 63,7% dintre pacienți au spus că s-ar simți mai puțin susținuți în procesul de îngrijire. Aproape 44% au reclamat responsabilitatea excesivă transferată către ei în modelul digital.

Detaliul important: cele mai puternice îngrijorări apar tocmai la pacienții care trăiesc direct cu boala și cu tratamentul. Respondenții sănătoși — aceiași care, statistic, evaluează telesănătatea drept mai utilă — sunt și cei mai puțin îngrijorați. Spune ceva despre cine proiectează sistemele și pentru cine.

Iar o revizuire publicată în PLoS One la finalul lui 2025, care a analizat 15 sinteze acoperind 315 studii despre telesănătatea sincronă, arată că cea mai frecvent raportată categorie de risc — prezentă în 8 din cele 15 revizuiri — ține exact de experiența pacientului: comunicare deficitară, lacune de informare, absența unor criterii de siguranță în evaluarea serviciilor.

Actul farmaceutic nu e doar eliberarea unui produs. E verificarea prescripției, identificarea pacientului, evaluarea interacțiunilor, consilierea — și, de multe ori, ceea ce se vede fără să fie spus: un semn de reacție adversă, o confuzie asupra dozelor, un tipar de consum care ridică o întrebare. Nimic din toate acestea nu se transmite bine printr-un ecran ținut de altcineva.

Ce rămâne de decis

Telefarmacia poate fi o unealtă utilă. Dovezile arată că, folosită ca extensie a muncii farmacistului, produce beneficii modeste dar reale. Folosită ca substitut al prezenței lui, nu a fost studiată deloc — și tocmai despre asta se discută la noi.

O unealtă bună, folosită prost, rezolvă o problemă și creează alta, mai greu de observat — și mult mai greu de reparat, pentru că se instalează lent, sub forma unei normalități noi.

Înainte s-o adoptăm ca soluție națională, ar trebui să fim foarte clari cu privire la ce anume vrem să păstrăm din farmacia comunitară — și ce nu suntem dispuși să sacrificăm pentru comoditate. Nu e o întrebare tehnică. E singura care contează.

---

Surse

• Sugita H, Sato MT, Yamaji N și colab., „Clinical effectiveness of telepharmacy services in patients with non-communicable diseases in ambulatory care settings”, Cochrane Database of Systematic Reviews, 2026, Issue 6, Art. No. CD015136.pub2.
• „Evolution of community pharmacy services in the European Union and beyond: a cross-country survey of 33 national pharmacy organisations”, International Journal of Clinical Pharmacy, 2026, DOI 10.1007/s11096-026-02137-9.
• „Evaluation of Patient Experience With A Model of Coordinated Telematic Pharmaceutical Care Between Hospital and Rural Pharmacies in Spain: A Proof of Concept”, Journal of Multidisciplinary Healthcare, 2023.
• „Validation of a Scorecard of Quality and Activity Indicators for Telepharmacy Pharmaceutical Care Services in Spanish Hospitals”, 2025.
• Vogler S, Habimana K, Arts D., „Does deregulation in community pharmacy impact accessibility of medicines, quality of pharmacy services and costs? Evidence from nine European countries”, Health Policy, 2014;117(3):311–27.
• Oliveira JSR și colab., „Patient safety risk associated with synchronous telehealth: A scoping review”, PLoS One, 2025;20(12):e0336992.
• Moretti F și colab., „Proximity care pathways and digitalization: opportunities and concerns for medication safety management — Insights from the ProSafe study on community perspectives”, Frontiers in Public Health, 2025;13:1486814.
• International Pharmaceutical Federation (FIP), Global pharmacy trends and implications for self-care: Report from a FIP insight board, Haga, 2024.
• European Association of E-Pharmacies, Towards an EU Framework for Telepharmacy: Equal Access to Digital Pharmaceutical Care for Every Patient — Position Paper.
• Comisia Europeană, Commission Staff Working Document on the applicability of the existing EU legal framework to telemedicine services, SWD(2012) 414 final.
• Institutul Național de Statistică, date privind rețeaua farmaceutică și personalul de specialitate.
• Ministerul Sănătății, proiect de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind criteriile geografice și demografice de autorizare a farmaciilor comunitare, pus în consultare publică în ianuarie 2024 (neadoptat).