România nu are prea puțini farmaciști. Are prea puține motive să îi păstreze

Farm. Leonard Man, pentru redacția Centauri


România nu duce lipsă de farmaciști raportat la populație, ci de motive să îi păstreze. În timp ce Colegiul Farmaciștilor și patronatele din sector pun lipsa de personal din farmacii pe seama scăderii numărului de studenți, datele europene, seria născuților vii și rezultatele financiare ale sectorului indică un diagnostic diferit: un deficit de retenție, mascat prin ore suplimentare care nu se înregistrează nicăieri,  și o rețea foarte densă în raport cu resursa umană disponibilă.

***

Notă a autorului / Opinie separată

Prezentul articol reprezintă o analiză independentă și o opinie separată a subsemnatului față de poziția exprimată public la 12 august 2026 prin comunicatul comun al Colegiului Farmaciștilor din România (CFR) și al asociațiilor patronale din sector.

În calitate de membru în Consiliul Național al CFR, precizez că nu am votat în favoarea alăturării organizației noastre profesionale la acest comunicat și nici pentru însușirea diagnosticului propus în textul acestuia. Consider că o problemă de o asemenea gravitate pentru resursa umană din farmacie necesită un diagnostic complet, bazat pe date riguroase și pe o analiză independentă a profesiei, distinctă de interesele de afaceri ale angajatorilor sau rețelelor de retail.

Analiza de mai jos argumentează pe baza datelor publice europene și naționale de ce problema reală a profesiei nu este simpla ofertă de absolvenți, ci condițiile de muncă, retenția și modul în care este valorizat farmacistul în România.

Pe 12 august, CFR a semnat, alături de patru organizații care reprezintă farmacia comunitară — AFFR, ADRFR, AFIE și AFTaP — un comunicat intitulat „Profesia de farmacist își pierde atractivitatea”.

Tema e reală, iar cine lucrează în farmacie o știe fără să aibă nevoie de comunicate: interesul tinerilor scade, recrutarea e tot mai grea, corpul profesional îmbătrânește.

Nimic din ce urmează nu contestă asta.

Contest altceva — felul în care a fost pus diagnosticul. Comunicatul semnalează un deficit pe piața muncii și îl explică, practic în întregime, prin numărul de candidați la admitere. Or, un deficit de forță de muncă nu se măsoară așa. Se măsoară punând față în față densitatea farmaciștilor la populație, mărimea generațiilor din care vin candidații, densitatea rețelei de farmacii, pensionările, migrația, distribuția teritorială, economia sectorului și condițiile efective în care se lucrează.

Am făcut aceste verificări. Imaginea care iese e substanțial diferită de cea din comunicat.

Ce măsurăm, de fapt, când spunem „farmacist”

Trei precizări, înainte de cifre. Fără ele, oricine poate contesta orice.

Statistica europeană folosește trei categorii, nu una. Eurostat, OCDE și OMS au convenit asupra unei distincții: practising înseamnă profesioniștii care furnizează servicii direct pacienților; professionally active îi adaugă pe cei pentru care educația farmaceutică e o condiție a postului — reglementare, industrie, administrație; licensed to practise îi cuprinde pe toți cei înregistrați, inclusiv șomeri, pensionari sau plecați din țară. Cifrele de mai jos sunt, acolo unde există, în prima categorie. România raportează pe această bază — cea mai restrictivă din cele trei. Numărul de membri ai unui colegiu profesional corespunde ultimei.

„Unitate farmaceutică” nu înseamnă același lucru peste tot. Statistica românească pune la un loc farmacii comunitare, drogherii și puncte de lucru; alte state numără doar farmaciile propriu-zise. Am făcut de aceea comparațiile de densitate în ambele variante.

Marja reglementată nu e marja de profit. Cotele de adaos fixate prin ordin de ministru se aplică medicamentelor cu preț autorizat. Nu se aplică suplimentelor, dermato-cosmeticelor, dispozitivelor medicale sau produselor de îngrijire — categorii cu preț liber, a căror pondere diferă radical de la o farmacie la alta.

Cine reține aceste trei lucruri poate verifica tot ce urmează.

Câți farmaciști are România, de fapt

Comunicatul pornește de la o cifră INS: între 2022 și 2025, numărul farmaciștilor a scăzut cu 1.478. De acolo, direct la semnalul de alarmă național.

Cifra e, foarte probabil, corectă. Doar că o variație, luată singură, nu spune nimic despre nivel. Ca să știi dacă ai puțin, trebuie să știi puțin față de ce.

Eurostat publică pentru fiecare stat membru numărul de farmaciști practicieni raportat la populație. Iată unde stă România în 2023, ultimul an cu date complete:

Țara	Farmaciști practicieni / 100.000 loc.
Malta	154,5
Italia	139,7
Belgia	127,7
Spania	123,4
Finlanda	116,5
România	113,7
Cipru	110,4
Grecia	110,3
Irlanda	108,1
Portugalia	98,7
Franța	91,6
Polonia	78,1
Austria	76,1
Germania	67,5
Danemarca	58,8
Olanda	21,8

Sursa: Eurostat, setul `hlth_rs_prs2`, an de referință 2023 (date extrase în iulie 2025). Tabelul e un extras; clasamentul complet cuprinde 26 de state membre — toate în afară de Luxemburg, care nu raportează pentru 2023.

Locul șase din 26, cu 21.664 de farmaciști practicieni. Cu 68% mai mulți decât Germania și cu 24% mai mulți decât Franța, raportat la populație.

Cineva ar putea obiecta că metodologia diferă de la o țară la alta. Are dreptate — dar diferențele merg în favoarea României, nu împotriva ei. Grecia și Slovacia raportează pe baza mai largă, professionally active. Danemarca și Suedia raportează pentru 2022, iar cifra suedeză include și prescriptionists, o categorie fără echivalent la noi. România raportează pe baza restrictivă. Dacă toate statele ar folosi aceeași definiție, poziția noastră ar fi cel mult mai bună.

Formularea care rezistă la orice obiecție metodologică e aceasta: România face parte din grupul statelor Uniunii cu cea mai mare densitate de farmaciști raportată la populație.

Și, pe zece ani, tendința urcă. În 2013 aveam 83,6 farmaciști la 100.000 de locuitori; în 2023, 113,7 — o creștere de 36%, printre cele mai mari din Uniune.

Asta nu contrazice comunicatul. Îl completează, într-un mod incomod. Numărul de farmaciști poate să fi scăzut în ultimii trei ani și, în același timp, România poate rămâne printre cele mai bine dotate țări din Europa. Ambele sunt adevărate — și, dacă sunt, deficitul de pe piața muncii nu se explică prin numărul total de farmaciști.

Scăderea absolvenților: reală, dar prost citită

Aici comunicatul are un punct solid, care trebuie recunoscut ca atare.

Între 2013 și 2023, România a înregistrat cea mai mare scădere a numărului de absolvenți de Farmacie din Uniunea Europeană: de la 8,63 la 5,77 la 100.000 de locuitori, adică de la 1.675 la 1.100 în cifre absolute. Minus 33%. Nu e o fluctuație și nu trebuie minimalizată.

Contează însă și de unde a plecat scăderea, și unde a ajuns. Media europeană din 2023 a fost de 4,53 absolvenți la 100.000 de locuitori. După cea mai abruptă cădere din Uniune, România se află tot cu 27% peste medie, pe locul cinci din 26 — înaintea Franței (4,80), a Austriei (3,58), a Irlandei (3,48), a Germaniei (3,01), a Poloniei (2,83) și a Olandei (1,52).

Am coborât, altfel spus, de la aproape dublul mediei europene la un nivel care rămâne peste medie.

Asta schimbă natura discuției. Nu suntem o țară care formează prea puțini farmaciști prin raportare la Europa. Suntem o țară care a format, un deceniu întreg, mult peste media europeană și care se apropie acum de normalitatea continentală — rapid, ceea ce e într-adevăr o problemă de planificare.

Numai că întrebarea nu e „de ce formăm mai puțin decât în 2013?”. Întrebarea e alta:

Câți farmaciști îi trebuie sistemului de sănătate din România în 2035 și de unde știm asta?

Comunicatul nu răspunde. Nici nu avea cum, lucrând cu datele admiterii din 2026.

Efectul de cohortă: cât din scădere e pură demografie

Înainte de a discuta despre atractivitate, trebuie eliminată o explicație mult mai banală. În România nu s-au mai născut la fel de mulți copii.

Farmacia are cinci ani, iar cohorta de intrare are, în medie, 19. Absolvenții din 2013 au intrat la facultate în 2008 și s-au născut, în majoritate, prin 1989. Cei din 2023 au intrat în 2018 și s-au născut prin 1999.

Iată ce s-a întâmplat între cele două generații:

	Generația 1989	Generația 1999	Variație
Născuți vii în România	369.544	234.600	−36,5%
Absolvenți de Farmacie, 19 ani mai târziu	1.675 (în 2013)	1.100 (în 2023)	−34,3%
Absolvenți la 1.000 de născuți	4,53	4,69	+3,4%

Surse: Eurostat, `demo_gind` (născuți vii) și `hlth_rs_grd2` (absolvenți de Farmacie). Calcul propriu.

Scăderea numărului de absolvenți — 34% — urmărește aproape milimetric scăderea generației din care vin: 36,5%. Raportat la cohorta lor, România formează astăzi cam tot atâția farmaciști ca acum zece ani.

Ca să nu depindă de un an atipic, am refăcut calculul pe medii de câte doi ani: cohortele 1989–1990 față de 1999–2000 scad cu 31,4%, iar numărul de absolvenți la 1.000 de născuți variază cu −4,2%. Oricum ai lua-o, propensiunea e plată.

Miza acestei observații e una de atribuire cauzală, și e mare. Dacă o scădere de 34% se explică aproape integral prin demografie, o politică publică fundamentată pe ideea că „tinerii nu mai vor Farmacie” atacă exact partea care explică cel mai puțin.

Demografia, de altfel, nu se oprește aici. În 1989 s-au născut 369.544 de copii. În 1999, 234.600. În 2024, 143.637 — iar INS a raportat pentru 2025 cel mai mic număr de nou-născuți din 1930 încoace. Generația care va da absolvenți de Farmacie pe la 2048 e deja cu 39% mai mică decât cea care i-a dat în 2023.

Asta e urgența de planificare. Nu se rezolvă cu campanii de imagine.

Ce lipsește din tabloul admiterii

Comunicatul își sprijină argumentul central pe rezultatele admiterii din 2026. Trei lucruri sar în ochi.

Sunt prezentate șase facultăți din cel puțin unsprezece. Datele citate acoperă exclusiv universitățile de medicină și farmacie „tradiționale”: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș și Craiova. Dar programul de licență în Farmacie e acreditat și la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, la Universitatea din Oradea, la „Lucian Blaga” din Sibiu, la Facultatea de Medicină și Farmacie – Arad ”Vasile Goldiș”, la „Ovidius” din Constanța — și la universități private, între care „Titu Maiorescu” din București. Niciuna nu apare. Potrivit datelor centralizate de platformele de admitere, programul de la Galați a avut pentru 2026 un număr de locuri bugetate comparabil cu cel de la Cluj, Iași sau Craiova, adică printre cele mai mari din țară.

Nu susțin că omisiunea ar fi intenționată. Consecința e însă aceeași indiferent de intenție: un tablou cu șase din unsprezece programe nu poate susține o concluzie națională. Dacă programele omise s-au ocupat, imaginea se schimbă; dacă nu s-au ocupat, argumentul comunicatului ar fi fost mai puternic cu ele decât fără. În ambele cazuri, trebuiau publicate.

La Târgu Mureș, cifrele nu se închid. Comunicatul spune că la UMFST „G.E. Palade” „au fost oferite 40 de locuri la buget (română și maghiară) și 10 cu taxă, dintre care au rămas neocupate 5 la buget și 28 la taxă pentru sesiunea de toamnă”. Din 10 locuri oferite nu pot rămâne neocupate 28. Probabil o eroare de redactare — dar într-un document care își sprijină toată argumentația pe cifrele admiterii, o cifră care se contrazice singură e primul lucru pe care îl va folosi oricine vrea să conteste textul.

La Timișoara și Craiova nu candidații au lipsit. La UMF „Victor Babeș” s-au înscris 68 de candidați pentru 43 de locuri — 1,58 pe loc — și au fost admiși 30. La Craiova, 117 candidați pentru 85 de locuri, 1,38 pe loc. Acolo problema n-a fost absența candidaților, ci examenul. Interesul scăzut și promovabilitatea scăzută sunt două lucruri diferite, cu cauze și soluții diferite; comunicatul le prezintă ca pe unul singur.

Și acum partea care merge în favoarea comunicatului, pentru că fără ea analiza ar fi părtinitoare.

În 2026, bazinul de recrutare al universităților nu s-a micșorat — a crescut. Rata de promovare la bacalaureat a fost de 79,6% după contestații, a treia din ultimii cincisprezece ani, iar numărul absolvenților care au promovat a fost cu peste 16.500 mai mare decât în 2025, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.

Pentru 2026,  demografia nu explică singură scăderea interesului. Dacă Farmacia a pierdut candidați într-un an cu semnificativ mai mulți bacalaureați, semnalul de atractivitate e real și merită luat în serios.

Ceea ce înseamnă că avem de-a face cu două fenomene suprapuse: scăderea de un deceniu, care e în cea mai mare parte demografie, și pierderea de interes din 2026, care e altceva. Comunicatul le tratează ca pe unul singur — și pierde astfel tocmai argumentul pe care l-ar fi putut susține cel mai bine.

Prea puțini specialiști sau prea multe uși deschise?

Comunicatul semnalează, corect, o foarfecă: farmaciștii scad, unitățile farmaceutice cresc. Între 2022 și 2025, farmaciile, drogheriile și oficinele locale de distribuție au crescut cu 208 unități.

Foarfeca asta se poate citi în două feluri. Comunicatul o citește într-unul singur — prea puțini farmaciști pentru unitățile existente. Cealaltă lectură e la fel de legitimă: o rețea foarte densă în raport cu populația și cu resursa umană disponibilă.

Potrivit INS, România avea în 2024 aproximativ 10.000 de farmacii, drogherii și puncte farmaceutice, adică o unitate la 1.908 locuitori — circa 52 la 100.000 de locuitori. Raportul economic al ABDA, federația farmaciilor germane, prezentat în mai 2026, dă pentru Germania 19,9 farmacii la 100.000 de locuitori și o medie europeană în jur de 31.

Comparația directă cere prudență, fiindcă cifra românească include drogherii și puncte farmaceutice, care nu sunt echivalentul unei farmacii comunitare germane. Chiar și restrânsă doar la farmaciile comunitare propriu-zise — undeva la 8.000–8.500 de unități — România rămâne la 42–45 la 100.000 de locuitori. Cu vreo 40% peste media europeană.

Aritmetica de aici încolo e simplă. Împărțind farmaciștii practicieni la unități:

Țara	Farmaciști practicieni per unitate (aprox.)
Italia (estimare)	~4,1
Germania	~3,4
Franța (estimare)	~3,1
România	~2,2–2,6

Comparația Germania–România e calculată din surse ferme: Eurostat pentru farmaciști (2023) și ABDA pentru numărul de farmacii (16.601 la finalul lui 2025). Valorile pentru Italia și Franța sunt estimări, pornind de la circa 20.000 de farmacii în fiecare țară, și trebuie tratate ca orientative. Pentru România, 2,2 rezultă din raportarea la toate cele circa 10.000 de unități, iar 2,6 din raportarea doar la farmaciile comunitare.

România nu are puțini farmaciști raportat la populație. Are mulți farmaciști, împrăștiați într-un număr foarte mare de puncte de lucru. Fiecare farmacie caută personal într-un bazin care, la nivel național, e printre cele mai generoase din Europa — dar care se împarte la mai multe uși deschise decât aproape oriunde în Uniune.

E un fapt incomod, pentru că mută discuția de la „nu avem oameni” la „avem o rețea calibrată altfel decât resursa umană disponibilă”. Cu atât mai incomod cu cât o parte dintre semnatarii comunicatului sunt exact organizațiile care reprezintă operatorii acestei rețele.

Să fie clar: nu susțin că rețeaua trebuie redusă. Densitatea optimă nu se stabilește prin comparație internațională, ci prin analiză de acces și de nevoie. Susțin doar că discuția despre deficitul de farmaciști nu poate fi purtată fără discuția despre densitatea rețelei. Sunt cele două fețe ale aceleiași ecuații.

Economia farmaciei: „procent din ce?”

Comunicatul cere „creșterea sustenabilității economice a farmaciilor comunitare, astfel încât acestea să poată atrage și păstra personal calificat”, și invocă marja nemodificată din 2009.

Marja chiar n-a fost modificată. Cotele maxime de adaos comercial stabilite prin Ordinul MS nr. 75/2009 și menținute în Ordinul nr. 368/2017 sunt și azi 24% pentru medicamentele cu preț de producător sub 25 de lei, 20% între 25 și 50, 16% între 50 și 100, 12% între 100 și 300, și 35 de lei în sumă fixă peste acest prag (cu corecția de 1%). Cum vreo 90% dintre medicamentele pe rețetă eliberate în farmacia comunitară au preț sub 50 de lei, aproape toată activitatea se desfășoară în primele două tranșe. Pentru o farmacie mică, rurală, cu vânzări dominate de medicamente ieftine, presiunea e obiectivă.

Numai că discuția se poartă exclusiv despre procent. Nimeni nu vorbește despre baza la care se aplică.

Variabila care lipsește

Adaosul farmaciei e un procent dintr-un preț de producător care, în România, nu se formează liber. Același Ordin 368/2017 prevede că prețul autorizat al unui medicament nu poate depăși cel mai mic preț al aceluiași produs dintr-un coș de douăsprezece state europene — Cehia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia și Germania. Genericele se autorizează, la prima aprobare, la 65% din prețul inovativului.

Mecanismul are două efecte, și al doilea e mai grav decât primul.

Comprimă, întâi, baza de calcul. Un adaos de 24% dintr-un preț ținut la cel mai mic nivel european înseamnă, în lei, foarte puțin. Farmacia nu pierde procentul — pierde suma.

Apoi scoate produse de pe piață. Un medicament al cărui preț autorizat în România coboară sub pragul de rentabilitate al producătorului ajunge retras sau neaprovizionat, iar diferența față de alte state alimentează exportul paralel. Listele de medicamente deficitare cuprind, în 2026, aproape 200 de poziții.

De aici iese paradoxul central al dezbaterii, pe care nu l-am auzit formulat niciodată în ședințele la care am participat: dacă modifici doar procentul, rezolvi cel mult jumătate din problemă. Dacă corectezi și baza, le rezolvi pe amândouă.

Un preț de producător realist ar crește automat, fără să atingi ordinul privind adaosul, veniturile farmaciei în valoare absolută — și ar readuce în piață o parte dintre produsele care azi lipsesc. Farmacia câștigă de două ori: adaosul pe un preț mai mare și vânzarea unui produs care există. Pacientul câștigă tratamentul.

Contraargumentul există și trebuie spus, altfel discuția devine demagogie: prețuri de producător mai mari înseamnă cost mai mare pentru bugetul asigurărilor și, la necompensate, pentru pacient. E o alegere de politică publică dificilă. Dar trebuie făcută explicit, nu ocolită.

Mai e ceva. Adaosul procentual a susținut economic retailul farmaceutic șaptesprezece ani, într-o piață care a crescut de la circa 9,75 miliarde de lei în 2010 la aproximativ 46 de miliarde în 2025. Cel mai probabil îl va susține și de acum înainte — cu condiția ca baza de calcul să nu rămână comprimată de mecanismul actual de stabilire a prețurilor

Întrebarea corectă nu e doar „cât la sută?”. E și: procent din ce?

Ce arată agregatele — și de ce nu descriu pe nimeni

O analiză serioasă a profitabilității farmaciei românești ar cere un studiu dedicat: structura veniturilor pe categorii de produse, politicile de preț intra-grup, chiriile, logistica, distribuția rezultatelor pe dimensiune, pe mediu urban/rural, pe apartenență la grup. Nu există public, iar acest articol nu îl poate înlocui.

Ce se poate spune e ce arată agregatele. Pentru codul CAEN 4773 — comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate — exercițiul 2024 arată așa:

Indicator agregat, CAEN 4773 (2024)	Valoare
Firme active	cca. 2.740
Cifră de afaceri cumulată	46,3 mld. lei
Profit net cumulat	1,1 mld. lei
Angajați	cca. 40.200
Profit net per angajat	cca. 27.400 lei
Marjă netă agregată	cca. 2,4%

Sursa: date ONRC agregate pe cod CAEN, exercițiul 2024.

Cifra de 2,4% pare să dea dreptate comunicatului. În realitate, spune foarte puțin, din trei motive.

E o medie ponderată, nu o valoare tipică. Sub același cod CAEN, în același an, coexistă operatori cu marje nete peste 5% și operatori pe pierdere. Diferența dintre ei nu vine din ordinul ministerial — identic pentru toți — ci din mixul de produse, din scară, din chirii, din logistică, din amplasare, din canalul online. Media nu descrie situația niciunei farmacii în particular.

Apoi, clasificarea CAEN e contaminată de integrarea verticală: un singur operator, care după fuziunile din 2024 include și distribuție angro, reprezintă circa 27% din cifra de afaceri raportată sub acest cod. „Retailul farmaceutic” agregat nu e retail pur.

În fine, sursele nu converg. Alte platforme care prelucrează aceleași date ONRC raportează, pentru același cod, un număr sensibil diferit de firme și o cifră de afaceri cumulată mai mică — diferență care vine tocmai din felul în care sunt tratate entitățile cu activitate mixtă.

Ce pot susține e, prin urmare, limitat: sectorul a fost profitabil în 2024, cu o marjă netă agregată în jur de 2,4%, dar variația din interiorul lui e atât de mare încât nicio politică publică nu ar trebui construită pe media lui. O majorare generală a adaosului, aplicată uniform, ar produce efecte complet diferite de la un operator la altul — și nu neapărat acolo unde presiunea e reală, adică la farmacia independentă și la cea rurală.

Cuantificarea acestei dispersii, cu separarea retailului de distribuție, rămâne de făcut. Cere un volum de muncă pe care un articol nu îl acoperă și o las pentru o analiză ulterioară. O semnalez însă, pentru că fără ea discuția despre marjă se poartă pe medii care nu descriu pe nimeni.

Un lucru rămâne valabil indiferent de rezultatul acelui studiu: marja reglementată e identică pentru toți operatorii, iar rezultatele lor nu sunt. Marja nu e, deci, singura variabilă care explică sustenabilitatea unei farmacii — iar tratarea ei ca variabilă unică e cea mai mare simplificare din toată dezbaterea.

Aceeași criză, în toate limbile Europei

Dacă problema ar fi românească, ar trebui să fie specifică. Nu e.

În Franța, în anul universitar 2022–2023, facultățile de Farmacie au rămas cu peste 1.100 de locuri neocupate în anul al doilea: 2.700 de studenți înscriși pentru 3.802 locuri. La Bordeaux, Caen, Toulouse, Reims și Poitiers, ocuparea a coborât sub 50%. Cauzele identificate de presa profesională franceză sună familiar: vizibilitate slabă a filierei în orientarea școlară, efectele reformei accesului la studiile de sănătate, percepția Farmaciei ca „plan B” pentru cei respinși la Medicină.

În Germania, la finalul lui 2025 mai funcționau 16.601 farmacii — cel mai scăzut nivel din 1977. Într-un singur an s-au închis net 440, iar numărul angajaților din farmaciile publice a scăzut cu vreo 2.700, la 159.484. ABDA estimează că, până în 2030, Germania are nevoie de circa 10.000 de farmaciști suplimentari doar ca să acopere pensionările.

În Marea Britanie, analiza de forță de muncă publicată în 2025 de Company Chemists’ Association proiectează un deficit de aproximativ 16.000 de farmaciști comunitari până în 2036–2037, cu rate de posturi vacante peste 25% în unele regiuni.

În Irlanda, autoritatea de reglementare a profesiei a constituit un grup de lucru dedicat forței de muncă farmaceutice și a acreditat, numai în 2025, trei noi facultăți de Farmacie.

La nivel european, PGEU — care reprezintă farmaciștii comunitari din 33 de state, peste 400.000 de profesioniști în peste 160.000 de farmacii — a publicat o poziție dedicată deficitului, descriindu-l drept „o preocupare presantă”. OMS proiectează un deficit global de 10 milioane de lucrători din sănătate până în 2030.

România nu e un caz izolat. E un rând într-un tabel european.

Lecția britanică: diploma nu ajunge la tejghea

Cazul britanic e cel mai instructiv din tot materialul european, pentru că demontează premisa centrală a comunicatului.

În Marea Britanie, numărul total de farmaciști înregistrați crește. Simultan, numărul de farmaciști comunitari cu normă întreagă e la cel mai scăzut nivel de la începutul colectării datelor, în 2017.

Mai mulți farmaciști formați. Mai puțini farmaciști în farmacia comunitară.

Comunicatul de la București tratează legătura ca pe o evidență logică:

„Mai puțini studenți care aleg astăzi Facultatea de Farmacie înseamnă, inevitabil, mai puțini specialiști disponibili mâine…”

Legătura e reală. Cuvântul „inevitabil” nu rezistă. Între student și farmacistul disponibil pentru o farmacie comunitară din România se interpune un lanț cu multe verigi și multe ieșiri laterale: student → absolvent → farmacist cu drept de liberă practică → farmacist care rămâne în România → farmacist care alege farmacia comunitară → farmacist care rămâne în acel sector.

La fiecare verigă se pierd oameni. Iar pierderile astea nu se rezolvă la admitere. Se rezolvă la locul de muncă.

O piață a muncii care nu se oprește la graniță

Directiva 2005/36/CE include farmacistul printre profesiile cu recunoaștere automată a calificării în Uniune. Asta nu înseamnă că un farmacist român poate începe lucrul oriunde fără formalități — rămân procedurile de înregistrare la autoritatea competentă din statul-gazdă și, după caz, verificările lingvistice. Înseamnă că bariera de fond, echivalarea diplomei, nu există.

România nu formează, prin urmare, farmaciști într-o piață închisă. Absolventul român intră într-o piață europeană unde calificarea lui e recunoscută și unde mobilitatea profesională e o realitate. Ce îl reține aici nu e diploma, ci condiția profesională și economică oferită acasă.

PGEU spune lucrul acesta explicit, la nivel de recomandare de politică publică: în unele state europene e esențial să fie abordată „migrația recurentă a talentelor naționale către alte țări, pentru a nu pierde randamentul investiției alocate formării profesioniștilor”.

Întrebarea fundamentală nu e, deci, doar „de ce formăm mai puțini?”, ci și: de ce nu reușim să îi păstrăm pe cei pe care îi formăm? La asta, numărul candidaților la admitere nu poate răspunde. Iar comunicatul nici măcar nu o pune.

De ce Medicina și nu Farmacia: două profesii, două statute juridice

Comunicatul observă contrastul: la UMF „Carol Davila”, Medicina a avut 2.727 de candidați pentru 985 de locuri, Farmacia 107 pentru 114. Dar îl explică exclusiv prin „atractivitate”, ca și cum ar fi o chestiune de imagine.

Explicațiile structurale sunt mai interesante. Trei merită puse pe masă.

Piața europeană nu funcționează la fel pentru amândouă

Juridic, cele două calificări sunt tratate identic — recunoaștere automată și pentru medic, și pentru farmacist. În practică, fluxurile arată complet diferit.

Migrația medicilor e documentată și masivă. Între 1990 și 2015 au plecat aproximativ 21.000 de medici români, dintre care circa 14.100 după aderare. Numai între 2021 și 2025, peste 6.000 au cerut documentele necesare pentru a lucra în străinătate; principalele destinații — Franța, cu peste 1.800, apoi Marea Britanie și Germania. În Germania, medicii formați în România au ajuns cel mai numeros grup de medici proveniți dintr-un alt stat membru.

Pentru farmaciști nu există cifre publice echivalente. Nici numărul certificatelor de conformitate eliberate anual pentru exercitarea profesiei în alte state, nici destinațiile, nici structura pe vârste. Absența lor nu dovedește că fenomenul nu există. Dovedește că nu îl măsurăm.

Există și un motiv structural pentru care mobilitatea reală diferă. Medicul de spital intră într-o echipă clinică și într-un sistem de recrutare internațională activ, cu programe dedicate. Farmacistul comunitar intră într-o piață locală — legată de un sistem național de eliberare și decontare, de o relație directă cu pacientul în limba țării-gazdă, de reguli naționale de înființare. Recunoașterea diplomei e identică; utilizarea ei practică, nu.

Nu susțin că asta e cauza dovedită a diferenței de la admitere. E o ipoteză plauzibilă, care poate fi testată cu date. Nimeni nu a testat-o.

Medicul român în NHS

Potrivit datelor NHS Digital, 3.405 medici formați în România lucrau în spitalele britanice, ceea ce plasa România în primele zece țări de formare a personalului medical din NHS, alături de India, Pakistan, Irlanda, Grecia și Italia. Li se adăugau sute de asistenți formați tot la noi.

O precizare de corectitudine: Marea Britanie nu mai e în Uniune, iar cei mai mulți dintre acești profesioniști au ajuns acolo cât timp libera circulație era încă în vigoare.

Faptul rămâne totuși relevant pentru decizia unui tânăr de 19 ani. Un absolvent de Medicină din România știe că diploma lui are o piață internațională demonstrată, cu destinații identificabile și cu oameni pe care îi cunoaște personal. Un absolvent de Farmacie nu are acces la aceeași informație — pentru că nimeni nu o produce.

Titular sau salariat: diferența e scrisă în lege

Ultima explicație nu ține de percepție. Ține de regim juridic.

Ordonanța Guvernului nr. 124/1998 definește cabinetul medical individual ca „forma de exercitare a profesiei de medic, în cadrul căruia își desfășoară activitatea medicul cu drept de liberă practică, titular„. Medicul deține cabinetul, îl organizează, angajează personal și, în medicina de familie, contractează direct cu casa de asigurări. Profesie liberală în sensul propriu al termenului.

Legea farmaciei nr. 266/2008 prevede că farmacia comunitară funcționează „în cadrul unei societăți organizate potrivit prevederilor Legii societăților nr. 31/1990″ și că e condusă de un farmacist-șef. Autorizația de funcționare se emite societății; farmacistul o conduce profesional.

Legea românească nu cere ca proprietarul sau asociatul societății să fie farmacist.

E o alegere de politică publică, nu o obligație europeană. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit explicit, în 2009, că statele membre pot rezerva deținerea și exploatarea farmaciilor exclusiv farmaciștilor fără să încalce dreptul Uniunii. Potrivit ABDA, majoritatea farmaciilor din Uniune se află astăzi în state care au făcut această alegere; sub jumătate operează în state fără o asemenea cerință.

România e în a doua categorie.

Pentru un tânăr care alege între Medicină și Farmacie, consecința e directă. La Medicină, drumul poate duce spre o profesie în care ești titularul propriei practici. La Farmacie, în România, duce în marea majoritate a cazurilor spre statutul de salariat într-o societate al cărei proprietar nu trebuie să fie farmacist.

Și de aici decurge o observație care privește direct comunicatul.

În Germania, în Franța, în Spania sau în Austria, proprietarul unei farmacii e el însuși farmacist. Acolo, o poziție comună a organizației profesionale și a proprietarilor de farmacii e, în bună măsură, poziția acelorași oameni. În România, nu neapărat.

Asta nu spune nimic despre buna-credință a semnatarilor. Spune doar că, în arhitectura juridică românească, interesul profesiei și interesul proprietarului nu coincid automat — și că tocmai de aceea o poziție distinctă a profesiei e mai necesară aici decât în alte părți ale Europei.

Mai spune ceva. Dacă profesia își pierde atractivitatea, una dintre pârghiile pe care România nu le-a folosit niciodată e exact aceasta: regimul de proprietate. Nu ca măsură împotriva cuiva, ci ca răspuns la o întrebare pe care un student la Farmacie și-o pune în anul întâi — ce îi oferă perspectiva de a deveni, într-o zi, titularul propriei farmacii?

Astăzi, în România, răspunsul e aproape nimic instituțional. La Medicină, răspunsul e scris într-o ordonanță din 1998.

Ce a găsit Inspecția Muncii în farmacii

Există un document care spune despre resursa umană din farmacie mai mult decât orice statistică a admiterii.

La o solicitare formulată în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Inspecția Muncii a comunicat, prin adresa nr. 195/10985 din 10 iunie 2026, situația controalelor și sancțiunilor înregistrate la nivel național în sectorul farmaceutic comunitar — cod CAEN 4773 — între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2025. Documentul acoperă zece angajatori, pe două capitole: relații de muncă și securitate în muncă.

La relații de muncă: 46 de controale, 12 sancțiuni, amenzi de 64.500 de lei. Neconformitățile cele mai frecvente, în ordinea din document:

1. încălcarea de către angajator a obligației de a ține la locul de muncă o evidență a orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat;
2. nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;
3. nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal.

La securitate și sănătate în muncă: 100 de controale, 37 de sancțiuni, amenzi de 87.500 de lei — o parte dintre sancțiuni fiind fără valoare pecuniară, deci avertismente. Măsurile au vizat prevenirea electrocutării, instruirea lucrătorilor, completarea fișelor individuale de instruire, desemnarea persoanelor responsabile cu primul ajutor.

Limitele documentului sunt clare: nu e un audit al sectorului, ci o radiografie punctuală. Acoperă zece angajatori dintr-o piață cu vreo 10.000 de unități, mai mulți dintre ei n-au primit nicio sancțiune, iar Inspecția Muncii precizează explicit că din baza sa de date nu rezultă că aceste controale ar fi fost declanșate de sesizări — au fost controale de rutină. Nimic din el nu justifică afirmația că sectorul, în ansamblu, încalcă legislația muncii. Nu asta e afirmația.

Important nu e volumul. E tipul neconformităților.

Pentru că cele trei nereguli constatate cel mai des descriu, împreună, mecanismul prin care un deficit de personal e absorbit într-un serviciu care nu poate fi întrerupt: prin timpul celor rămași.

Când o farmacie nu găsește al doilea farmacist, nu se închide. Programul rămâne același, munca se redistribuie. Iar dacă evidența orelor lucrate zilnic nu se ține, ora suplimentară nu apare nicăieri — nici pe statul de plată, nici în statistică.

Aici se leagă toate cifrele din acest articol. Deficitul se măsoară în oameni, dar se absoarbe în ore. Iar orele care nu se înregistrează nu apar în niciun raport despre resursa umană din farmacie.

Un farmacist care lucrează sistematic peste program, fără evidență și fără repaus săptămânal, nu apare nicăieri ca deficit. Apare ca post ocupat. Până în ziua în care pleacă — în alt sector, în alt oraș sau în altă țară.

Comunicatul vorbește despre pierderea atractivității și despre responsabilități care cresc mai repede decât recunoașterea. Documentul Inspecției Muncii arată o formă concretă pe care acest lucru o ia. Documentul nu apare în comunicat.

De ce am aflat de la INS câți farmaciști avem

Comunicatul folosește date INS ca să stabilească numărul farmaciștilor din România. Datele INS sunt utile și legitime. Dar rămâne o întrebare pe care, ca membru al Consiliului Național, nu pot să o ocolesc.

De ce apelăm la INS ca să aflăm câți farmaciști are România, în condițiile în care Colegiul Farmaciștilor are, prin Legea nr. 95/2006, obligația legală de a întocmi și actualiza permanent Registrul unic al farmaciștilor din România și de a transmite Ministerului Sănătății un raport trimestrial privind situația numerică a membrilor săi?

Nu spun că datele INS ar fi greșite. INS măsoară ocuparea; CFR administrează registrul profesional. Sunt realități statistice diferite — exact distincția pe care Eurostat o face între practising, professionally active și licensed.

Tocmai diferența dintre aceste categorii ar fi trebuit explicată public de CFR. Un comunicat despre resursa umană a profesiei ar fi trebuit să precizeze câți farmaciști sunt membri și câți au drept de liberă practică; câți exercită efectiv și în ce sector — farmacie comunitară, spital, industrie, distribuție, cercetare, administrație, mediu universitar; structura pe grupe de vârstă și numărul celor care ies la pensie în următorii cinci și zece ani; distribuția teritorială, cu accent pe rural; numărul certificatelor de conformitate eliberate anual pentru alte state ale Uniunii, indicatorul cel mai apropiat de migrația reală.

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu evidența noastră

Există și o explicație posibilă pentru care s-a ajuns la INS, iar ea spune ceva despre starea propriei noastre evidențe.

În ultimii ani, colegiile teritoriale au fost obligate să treacă la evidența electronică în platforma națională a CFR. Migrarea a fost și ocazia unei curățenii: radierea membrilor decedați și a celor care nu își mai achitaseră cotizația de ani de zile. La un colegiu teritorial, operațiunea a însemnat ștergerea a câteva sute de nume. Conducerea acelui colegiu mi-a confirmat calendarul — primul an de lucru obligatoriu în platformă a fost, acolo, 2022–2023, în timp ce alte colegii lucrau în platformă mai devreme.

Nu am un document care să cuantifice fenomenul la nivel național și nu îl prezint ca pe o cifră. Îl prezint ca pe o problemă de guvernanță a datelor, cu două consecințe.

Prima: până la migrare, evidența profesiei conținea oameni care nu mai profesau și, în unele cazuri, oameni care nu mai trăiau. Un registru în starea aceasta nu putea servi drept bază pentru o analiză a resursei umane. Ceea ce explică, poate, de ce a fost mai comod să se citeze INS.

A doua, mai importantă pentru ce urmează: dacă radierile s-au făcut eșalonat, în ani diferiți, de la un colegiu la altul, atunci seria proprie a CFR are o discontinuitate metodologică exact în intervalul despre care vorbește comunicatul. O radiere administrativă și o plecare din profesie arată identic într-un tabel. Nu sunt același lucru — iar diferența dintre ele e diferența dintre o profesie care pierde oameni și o profesie care abia acum află câți are.

Ca să fie limpede: cifra de 1.478 citată în comunicat provine de la INS, care măsoară ocuparea, nu din Registrul unic. Nu susțin că ar fi afectată de curățarea bazei de date a Colegiului, și nu am cum să susțin asta. Susțin altceva — că o organizație care abia și-a pus în ordine propria evidență ar trebui să fie ultima care construiește un semnal de alarmă național pe o cifră luată din altă parte, fără să spună un cuvânt despre a sa.

Prima măsură reală pentru resursa umană din farmacie nu costă nimic și nu depinde de Ministerul Sănătății: publicarea, de către CFR, a propriilor date — cu tot cu explicația a ceea ce s-a întâmplat cu ele în ultimii ani.

Cine semnează și în numele cui

Comunicatul poartă cinci semnături. Nu sunt de aceeași natură, iar diferența contează.

Colegiul Farmaciștilor din România e, potrivit legii, organism profesional de drept public, cu atribuții de autorizare, control și supraveghere a exercitării profesiei și cu misiunea de a apăra demnitatea și interesele membrilor săi — farmaciștii.

Celelalte patru reprezintă, în proporții diferite, farmacii, companii și angajatori. Comunicatul însuși o spune: ADRFR reprezintă companii de distribuție și retail cu peste 11.500 de angajați și peste 1.500 de farmacii; AFFR, împreună cu Federația Patronală a Farmaciilor din România, reprezintă 66 de societăți farmaceutice, peste 1.150 de farmacii și 6.500 de angajați; AFIE reprezintă peste 500 de farmacii cu peste 2.200 de angajați; AFTaP, formată din farmaciști practicieni, reprezintă interesele comune ale farmaciilor tradiționale.

Distincția e esențială: interesul farmacistului nu e întotdeauna identic cu interesul farmaciei ca angajator. Un deficit de forță de muncă e o problemă pentru angajator. Pentru angajat, în orice economie de piață, e și un semnal — pentru că ridică prețul muncii.

N-am nicio dovadă că poziția CFR ar fi fost redactată de altcineva și nu voi afirma asta. Dar întrebarea de transparență se pune oricărei organizații profesionale care semnează alături de organizații patronale: cine a inițiat textul, cine l-a redactat și în ce măsură poziția profesiei a fost construită independent înainte de asociere? Și aceasta se elimină simplu — printr-o analiză proprie.

Dacă veniturile farmaciilor cresc, cine încasează?

Comunicatul cere creșterea sustenabilității economice a farmaciilor comunitare. Revendicare legitimă. Rămâne însă incompletă atât timp cât nu răspunde la o singură întrebare: cine e beneficiarul?

Proprietarul farmaciei? Acționarul companiei? Grupul integrat vertical? Farmacia independentă și cea rurală? Farmacistul? Pacientul? Sistemul public de sănătate?

Sustenabilitatea economică a unei companii e o problemă. Sustenabilitatea profesiei e alta. Sustenabilitatea sistemului de sănătate e a treia. Se intersectează, dar nu se suprapun.

Aici stă miza reală a acestei dezbateri. Dacă profesia susține o modificare a mecanismului economic, trebuie să ceară simultan un mecanism prin care valoarea suplimentară ajunge la farmacist și la serviciile profesionale. Altfel, profesia va fi susținut revendicarea altcuiva.

Ce ar trebui făcut

Nu avem nevoie de un conflict între farmacist și farmacie. Avem nevoie de un contract profesional nou. Europa oferă deja modelele; noi nu le-am citit.

Mai întâi, datele

Fără ele, restul e literatură.

CFR are materia primă în Registrul unic — acum, în sfârșit, curățat — și ar trebui să o transforme într-un raport public anual: farmaciști activi, structură de vârstă, distribuție teritorială, sector de activitate, intrări, ieșiri, certificate de conformitate eliberate pentru alte state. Cu declararea explicită a discontinuităților de serie, ca să știm ce comparăm. Modelul există — raportul de inteligență a forței de muncă publicat de autoritatea irlandeză de reglementare a profesiei.

Ne trebuie apoi o prognoză până în 2035–2040, construită pe cohorte, nu pe statistica admiterii dintr-un an. Câți farmaciști ies la pensie anual? Câți intră? De câți are nevoie sistemul, pe sectoare și pe regiuni? Și, esențial, câți tineri vor exista în fiecare generație — cea născută în 2024 e cu 39% mai mică decât cea din 1999. Orice prognoză a resursei umane care nu pleacă de la seria născuților vii e un exercițiu incomplet. Irlanda și Marea Britanie au făcut exact acest tip de modelare înainte de a decide ceva.

Ministerul Educației și universitățile trebuie să publice situația completă a admiterii, pentru toate programele acreditate. O situație cu șase din unsprezece programe nu poate fundamenta o politică publică națională, indiferent încotro ar înclina cifrele lipsă.

Și e nevoie de un studiu real al economiei farmaciei, care să separe retailul de distribuție, farmacia independentă de lanț, urbanul de rural, și să măsoare unde se află efectiv presiunea. Marja netă agregată a sectorului a fost de circa 2,4% în 2024, dar dispersia din interiorul lui e uriașă. Orice decizie privind adaosul luată înaintea acestui studiu se va sprijini pe o medie care nu descrie pe nimeni.

Apoi, banii

Legile nr. 163/2025 și nr. 159/2025 recunosc vaccinarea, screeningul metabolic și consilierea pentru aderență la tratament. Nu există tarife și nici mecanism de decontare. Un cadru legal fără finanțare e o promisiune, nu o politică publică. Irlanda a lansat în ianuarie 2026 un serviciu prin care farmacistul tratează opt afecțiuni comune — cu protocol, cu tarif, cu decontare — iar PGEU a cartografiat 47 de servicii farmaceutice funcționale în Europa. Finanțarea serviciilor deja recunoscute prin lege nu cere inventivitate, ci adaptare.

Remunerația și condițiile de muncă trebuie tratate ca revendicare a profesiei, nu ca efect secundar. Comunicatul recunoaște că responsabilitățile au crescut, iar „recunoașterea și recompensarea” nu au ținut pasul. Atunci acesta ar trebui să fie primul punct al listei, nu o observație de context. Merită spus, de altfel, că România nu dispune nici măcar de o statistică publică a câștigului salarial pentru această profesie.

Discuția despre adaos nu poate fi purtată separat de discuția despre prețul de producător. Un preț autorizat ținut la cel mai mic nivel dintr-un coș de douăsprezece state comprimă simultan venitul farmaciei și disponibilitatea produsului. Revizuirea mecanismului de preț ar trebui să facă parte din aceeași analiză, cu evaluarea explicită a impactului asupra bugetului de asigurări și asupra pacientului.

Marile rețele fac parte din grupuri integrate vertical, iar clasificarea pe coduri CAEN nu separă retailul de distribuție. Analiza exclusivă a entității de retail nu poate reflecta, în aceste condiții, întreaga economie a grupului. Analiza consolidată, la nivel de lanț, ar trebui făcută înainte, nu după, orice decizie privind marja — iar Consiliul Concurenței și Ministerul Sănătății au instrumentele.

În fine, orice corecție economică ar trebui condiționată de transferul către salariu. O revizuire a marjei e justificată, mai ales pentru farmacia independentă și rurală. Dar sectorul a avut în 2024 o marjă netă agregată de circa 2,4%, cu operatori pe pierdere și operatori peste 5%. O majorare necondiționată se va distribui la fel de inegal. Mecanisme posibile: o grilă salarială minimă negociată, raportarea publică a fondului de salarii pe angajat, condiționarea majorării de menținerea unui raport minim între marjă și costul cu personalul farmaceutic.

În fine, statutul

PGEU recomandă explicit ca fiecare sistem național de sănătate să aibă un farmacist senior care oferă expertiză strategică guvernului. Irlanda își numește Chief Pharmaceutical Officer în 2026. România nu are un asemenea rol — și se vede. Un farmacist-șef al României ar costa un salariu și ar schimba modul în care profesia intră în politicile publice.

Ne trebuie norme de personal minim și respectarea efectivă a timpului de muncă. Nu doar câți farmaciști există, ci câți trebuie să existe într-un punct de lucru pentru ca actul farmaceutic să fie sigur. Irlanda a pus deja în consultare un ghid de safe staffing. Iar prima neconformitate constatată de Inspecția Muncii — lipsa evidenței orelor lucrate zilnic — nu e doar o problemă de dreptul muncii: într-o profesie în care greșeala are consecințe clinice, orele nemăsurate sunt un factor de risc pentru pacient.

Regimul de proprietate al farmaciei trebuie să intre în dezbatere. Dreptul Uniunii permite statelor membre să rezerve deținerea farmaciilor exclusiv farmaciștilor, iar majoritatea farmaciilor din Uniune se află în state care au făcut această alegere. România nu a făcut-o. Nu propun o schimbare peste noapte — propun ca întrebarea să fie pusă, împreună cu evaluarea impactului asupra pieței și asupra accesului pacientului. Fără această discuție, farmacistul român rămâne structural salariat acolo unde colegul lui medic e titular.

Reducerea birocrației și digitalizarea sunt a patra recomandare a PGEU și cea mai ieftină dintre toate. Fiecare oră recuperată din raportări e o oră de act farmaceutic — și e singura măsură care crește oferta efectivă de muncă farmaceutică fără să formeze un singur farmacist în plus.

Cu 42–52 de unități farmaceutice la 100.000 de locuitori, față de o medie europeană în jur de 31, avem o rețea densă în urban și insuficientă în anumite zone rurale. Problema nu e numărul total, ci distribuția teritorială. Un plan de stimulente pentru farmacia rurală, așa cum recomandă PGEU, e mai realist și mai ieftin decât dublarea numărului de absolvenți.

Și, peste toate, un plan de retenție explicit: parcurs de carieră, formare continuă finanțată, condiții compatibile cu o viață personală. PGEU tratează retenția ca pe o problemă distinctă de cea a ofertei de absolvenți. Are dreptate.

Întrebarea de la care ar fi trebuit să înceapă totul

Comunicatul din 12 august are meritul de a fi adus în atenția publică o problemă reală. Dar o problemă reală nu devine automat una exclusiv românească și nu are automat o singură cauză.

Franța are locuri neocupate la Farmacie. Germania își închide farmaciile în ritm record și caută 10.000 de farmaciști până în 2030. Marea Britanie va avea mai mulți farmaciști înregistrați și mai puțini farmaciști în farmacia comunitară. PGEU vorbește despre o criză continentală, OMS despre un deficit global.

România se află în interiorul acestui fenomen — și se află acolo cu unii dintre cei mai buni indicatori de plecare din Uniune: în grupul statelor cu cea mai mare densitate de farmaciști, peste media europeană la absolvenți raportat la populație, cu una dintre cele mai dense rețele de farmacii de pe continent.

Deficitul de pe piața muncii e real. Doar că nu se explică prin numărul total de farmaciști și nici prin numărul de candidați la admitere. Scăderea de un deceniu a numărului de absolvenți urmărește aproape exact scăderea generațiilor: raportat la cohorta din care provin, formăm astăzi cam tot atâția farmaciști ca acum zece ani. Ne lipsesc datele, prognoza pe cohorte, serviciile finanțate, normele de personal, remunerația, o discuție onestă despre statutul juridic al profesiei și o voce distinctă a acesteia.

Dovada cea mai directă nu vine din statistica admiterii. Vine din trei rânduri dintr-o adresă a Inspecției Muncii: lipsa evidenței orelor lucrate, munca suplimentară nerespectată, repausul săptămânal neacordat. Acesta poate fi chipul real al deficitului — nu un post vacant într-un tabel, ci un farmacist care rămâne peste program și pe care nu îl numără nimeni.

Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o punem acum nu e „cum facem rost de mai mulți farmaciști pentru farmacii?”.

E aceasta: cum facem ca profesia de farmacist să fie suficient de bine valorizată încât farmacistul român să vrea să rămână în profesie, în România?

De aici ar fi trebuit să înceapă adevărata strategie națională privind resursa umană din farmacie. Și ar trebui să înceapă cu o analiză proprie a Colegiului Farmaciștilor din România, pentru că nimeni altcineva nu are nici datele, nici mandatul legal, nici obligația de a apăra farmacistul.

Nu vocea angajatorului. Nu vocea retailerului. Nu vocea proprietarului de farmacie.

Vocea profesiei.

Notă metodologică

Farmaciști și absolvenți. Datele provin din bazele Eurostat hlth_rs_prs2 (personal sanitar) și hlth_rs_grd2 (absolvenți), an de referință 2023, extrase în iulie 2025 și publicate în articolul Healthcare personnel statistics – dentists, pharmacists and physiotherapists. Aceleași serii alimentează baza OMS Europa privind resursele umane pentru sănătate (HlthRes-DB). Cifrele sunt în categoria practising acolo unde statul respectiv o raportează; excepțiile relevante sunt semnalate în text. Clasamentele se referă la cele 26 de state membre care raportează pentru 2023 (Luxemburgul nu raportează).

Rețeaua farmaceutică. Cifra românească (circa 10.000 de unități, o unitate la 1.908 locuitori, 2024) provine din publicația INS privind rețeaua sanitară și cuprinde farmacii, drogherii și puncte farmaceutice. Cifrele germane și media europeană (19,9, respectiv circa 31 de farmacii la 100.000 de locuitori) provin din raportul economic ABDA 2026 și se referă la farmacii comunitare. Estimarea pentru farmaciile comunitare din România (8.000–8.500) este orientativă. Din acest motiv, densitatea e prezentată în ambele variante.

Demografie și admitere. Seria născuților vii provine din baza Eurostat demo_gind („live births – total”), 1985–2024. Alinierea cohortelor pleacă de la durata studiilor de Farmacie (5 ani) și de la o vârstă medie de intrare de 19 ani; verificarea a fost făcută atât pe ani individuali, cât și pe medii de câte doi ani, cu rezultate concordante. Rezultatele bacalaureatului 2026 provin din comunicatele Ministerului Educației și Cercetării. Lista programelor de licență în Farmacie acreditate a fost verificată pe platformele de admitere și pe site-urile universităților; numărul exact de locuri variază de la an la an și de la o sursă la alta.

Date financiare. Agregatele pe codul CAEN 4773 pentru exercițiul 2024 provin din prelucrări ale datelor ONRC publicate de platformele de analiză a firmelor. Marja netă agregată e calcul propriu (profit net cumulat / cifră de afaceri cumulată). Am renunțat deliberat la prezentarea comparativă a rezultatelor pe operatori: entitățile clasificate sub acest cod au grade foarte diferite de integrare verticală, iar o comparație nominală ar sugera o omogenitate care nu există. Cuantificarea dispersiei intrasectoriale rămâne subiectul unui studiu dedicat.

Statutul profesional. Regimul cabinetului medical individual e stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 124/1998, art. 2; regimul farmaciei comunitare, prin Legea farmaciei nr. 266/2008, art. 6 și 7. Poziția Curții de Justiție a Uniunii Europene privind posibilitatea statelor membre de a rezerva proprietatea farmaciilor farmaciștilor rezultă din hotărârile din 19 mai 2009 în cauzele conexate C-171/07 și C-172/07 și în cauza C-531/06. Datele privind migrația medicilor români provin din presa economică și medicală românească și din prelucrări ale datelor NHS Digital; nu au un echivalent public pentru farmaciști, iar articolul semnalează explicit această absență.

Evidența membrilor CFR. Informația privind migrarea colegiilor teritoriale în platforma electronică a CFR și radierea, cu această ocazie, a membrilor decedați și a celor cu cotizația neachitată provine dintr-o comunicare directă cu conducerea unui colegiu teritorial, care a confirmat calendarul operațiunii. Sursa nu este identificată la cererea acesteia. Informația nu este cuantificată la nivel național și este prezentată în articol ca problemă de guvernanță a datelor, nu ca cifră.

Inspecția Muncii. Datele provin din adresa nr. 195/10985/10.06.2026, comunicată ca răspuns la o solicitare formulată în temeiul Legii nr. 544/2001, și acoperă zece angajatori din sectorul CAEN 4773, în perioada 01.01.2024 – 31.12.2025. Documentul nu constituie un audit al sectorului.

Surse

• Eurostat, Healthcare personnel statistics – dentists, pharmacists and physiotherapists, date extrase în iulie 2025 (seturile hlth_rs_prs2, hlth_rs_grd2) — Statistics Explained
• Eurostat, baza demo_gind — născuți vii, România, 1985–2024
• OMS Europa, European database on human and technical resources for health (HlthRes-DB), indicatorul „Pharmacists graduates, head count” — WHO European Health Information Gateway
• PGEU, Pharmacists Workforce Shortages – PGEU Position Paper, noiembrie 2024 — pgeu.eu
• PGEU, Report on Pharmacy Services in Europe, septembrie 2025 — pgeu.eu
• ABDA, Apothekenwirtschaftsbericht 2026, prezentat la 5 mai 2026 — abda.de
• ABDA, Ownership requirements of pharmacies in the EU — abda.de
• Pharmazeutische Zeitung, Ohne mehr Pharmazie-Studienplätze geht es nicht — pharmazeutische-zeitung.de
• Company Chemists’ Association, Community Pharmacy Workforce Review 2025 — sinteză: Pharmacy Business
• PSI (Pharmaceutical Society of Ireland), Pharmacy Workforce Working Group – 2025 Summary Report, aprilie 2026 — psi.ie
• 3S Santé, Comment expliquer la pénurie d’étudiants en pharmacie ? — 3ssante.com
• Institutul Național de Statistică, Rețeaua sanitară și activitatea unităților sanitare, ediții 2024 și 2025 — sinteze: Farmacia Viitorului, Viața Medicală
• Ministerul Educației și Cercetării, rezultatele examenului național de bacalaureat 2026 — sinteză: Edupedu
• Institutul Național de Statistică, comunicat privind populația de copii, 1 iunie 2026 — sinteză: Edupedu
• Lista programelor de licență în Farmacie acreditate în România, admitere 2026 — grile-admitere.ro; Facultatea de Farmacie, Universitatea „Ovidius” Constanța — univ-ovidius.ro
• Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Titlul XIV — atribuțiile CFR și Registrul unic al farmaciștilor — legislatie.just.ro
• Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată — legislatie.just.ro; text consolidat: ANMDMR
• Ordonanța Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale — cmb.ro
• Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale
• Curtea de Justiție a Uniunii Europene, hotărârile din 19 mai 2009, cauzele conexate C-171/07 și C-172/07 și cauza C-531/06 — comunicat: CJUE
• Ordinul Ministerului Sănătății nr. 75/2009 și Ordinul nr. 368/2017 — cotele maxime de adaos comercial și mecanismul de stabilire a prețurilor; sinteze: Univers Farmaceutic, Univers Farmaceutic
• Univers Farmaceutic, Revalorificarea profesiei de farmacist (Legile nr. 163/2025 și nr. 159/2025) — universfarmaceutic.ro
• Date agregate pe codul CAEN 4773, exercițiul 2024, prelucrări ale datelor ONRC — targetare.ro, topfirme.com
• ZF Corporate, Farmaciile au generat aproape 10 miliarde de euro afaceri în 2025 — zfcorporate.ro
• Romania Insider / Ziarul Financiar, Peste 6.000 de medici români au solicitat documente pentru a lucra în străinătate din 2021 — romania-insider.com
• Viața Medicală, Migrația medicală: un fenomen la care România este pe primele locuri din Europa — viata-medicala.ro
• DC Medical, pe baza datelor NHS Digital — medici și asistenți formați în România în spitalele din Marea Britanie — dcmedical.ro
• Ziarul Financiar, Cine va mai lucra în farmaciile din România?, august 2026 — zf.ro
• Inspecția Muncii, adresa nr. 195/10985/10.06.2026, răspuns la solicitare formulată în temeiul Legii nr. 544/2001
• Comunicare directă cu conducerea unui colegiu teritorial al CFR privind migrarea în platforma electronică și radierile operate cu această ocazie (sursă neidentificată, la cerere)
• Comunicat de presă comun CFR, AFFR, ADRFR, AFIE, AFTaP, 12 august 2026